Despre un umar dislocat si „repararea” lui
Uneori se intampla sa suferim accidende. Asa este-n viata.
Acum cativa ani am patit-o. In urma unui impact puternic mi-am dislocat umarul. Stim cu totii ca umarul este cea mai mobila articulatie a corpului. Stim si ca aparatul locomotor este reprezentat de doua tesuturi (tesutul osos si tesutul muscular), ambele avand rol in miscare, sustinere si aparare. Dintr-o data, dintr-o singura lovitura, am pierdut capacitatea de miscare pentru partea stanga a trunchiului.
Am mers la kinetoterapeut. Mi-a pus umarul la loc. Am facut si o serie de exercitii. Parea ca totul este in regula si m-am refacut. Am considerat capitolul incheiat.
Dar nu a fost asa. Dupa circa doua saptamani durerile au inceput sa revina si, cel mai rau, umarul a inceput sa intepeneasca, capacitatea locomotorie reducandu-se simtitor. Lateral nu mai puteam ridica bra?ul decat pana la nivelul umarului, in fata il puteam duce la 45o deasupra capului, iar in spate il puteam bascula la un unghi de cel mult 30o. In toata aceasta perioada, am continuat sa merg la sala si sa exersez TAICHI si DAOYIN. Exersam oarecum stangaci deoarece ma protejam impotriva durerii si, din cauza umarului pe jumatate intepenit si dureros, miscarile mele erau limitate pe partea stanga a corpului.
In urmatoarele saptamani nu am avut timp sa merg la kinetoterapeut. Starea umarului s-a agravat. Intre timp corpul meu s-a adaptat la situatie si a invatat sa faca miscarile in asa fel incat sa solicite cat mai putin miscarea articulatiei in umar. Spe exemplu, ca sa imi pun centura de siguranta, sofer fiind, ar fi trebuit sa apuc centura cu bra?ul stang. Ei bine, am constientizat ca ma rasuceam cu intregul corp (ca lupul) pana ajungeam sa o apuc cu mana dreapta. Apogeul l-am atins cand a trebuit sa merg la clinica sa imi fac fisa medicala pentru preschimbarea permisului auto. Specialistul ortoped aproape ca a refuzat sa imi dea avizul considerand ca am deja o forma de dizabilitate. Si uite asa m-am trezit la realitate si am inceput sa ma analizez cum ma miscam, cum ma imbracam, cum imi faceam dusul, cum ma adaptasem ca sa maschez incapacitatea de manevrare a umarului si bratului stang folosind partea dreapta a corpului tot mai mult.
Si in tot acest timp am continuat sa merg la sala, dar limitandu-mi miscarile asa incat sa nu „deranjez” umarul si sa nu provoc junghiurile de durere. Ma „oblojeam”. Aici a fost marea eroare. Bineinteles ca am povestit patania cu fisa medicala si atunci colegii mei instructori au profitat de „mingea pe care o ridicasem la fileu” si m-au adus cu picioarele pe pamant: „Stii o multime despre TAICHI si DAOYIN si nu folosesti ceea ce stii!”. Este vorba despre faptul ca si TAICHI-ul si DAOYIN-ul lucreaza intens diferite articula?ii ale corpului. Bineinteles, parte dintre formele celor doua practici se concentreaza asupra articulatiilor umerilor si bratelor. Am realizat ca imi „pusesem ochelari de cal”. Solutia fusese tot timpul chiar in fata ochilor mei, dar convinsa fiind ca „trebuie” sa merg la kinetoterapeut, ignorasem ceea ce era asa de evident la indemana.
Prin urmare, am inceput sa practic zilnic, cate o ora, si TAICHI si DAOYIN, punand accent pe formele care lucrau mai intens articulatiile umerilor si bratelor. Nu am fortat. Cand ajungeam intr-un unghi unde incepeau durerile, nu aprofundam miscarea, dar nici nu ma retrageam. Am lucrat pe modelul „picaturii chinezesti”: putin cate putin, fara pauza, continuu, cu perseverenta. In sase saptamani mi-am recuperat capacitatea de miscare si durerile au trecut in domeniul amintirilor.
Ambele practici – TAICHI si DAOYIN – au ca scop imbunatatirea si mentinerea starii de sanatate. Sunt concepute astfel incat coloana vertebrala, articulatiile, tendoanele sa devina si sa se mentina vii, mobile, flexibile, tinere. Si nu numai. Acestea sunt numai cateva dintre beneficiile acestor doua practici. Daca esti curios, le poti descoperi pe toate alaturandu-te noua.
Silvia Pisica,
Instructor in cadrul Scolii Taijidao
Fara comentarii